Never trust a junkie !

Îmi doresc să nu fi scris asta...

Se pare că nu primim întotdeauna ce ne dorim. Degeaba îmi urlă sufletul şi se zbate să îl audă cineva. Ei pur şi simplu aleg să ignore. Azi au intrat din nou în mine una câte una toate fiarele şi mi-au mutilat fiecare celulă, transformând-o în durere. Mi-au tăiat răsuflarea şi au închis-o ca să mă chinuie. În stomac, fluturii mei şi-au găsit sfârşitul în vid. Încă puţin şi vidul înghiţea totul. Mă macină din interior o durere mută, încercând să îmi spună că ceva îmi lipseşte. Îmi agită inima, îmi inundă plămânii, îmi iau foc oasele, îmi zgârie pielea şi toate astea fără să lase urme.

Şi nimeni nu mă crede. Mi s-a spus că e doar în imaginaţia mea. Încearcă să mă mintă că am tot ce îmi trebuie. Că lumea mea e perfectă. Mă asigură că au ei grijă de asta. Eu nu vreau decât să scap. Să ies din starea asta. Să scap de durere. Să-mi liniştesc inima. Să pot deschide ochii.

"-Ştiu exact ce îţi trebuie. Dar trebuie să îmi promiţi că nu vei lua mai mult decât este necesar."

"-Promit."

O singură înghiţitură. Un strop. Şi am crezut că îmi trece. Dar odată ce ai gustat din nou libertatea, nu vrei să te mai opreşti. Vrei să te asiguri că nu-ţi vor mai răpi starea de bine. O mulţime de idei îmi trec acum prin minte, dar una singură îşi prinde rădăcinile şi sapă adânc. Vreau mai mult. 

Număr secundele. Inima îşi revine. *tum tum tum*. Închid ochii şi respir uşor. Acum sunt bine. Îmi privesc mâinile. Nu mai tremură. Tot ce lipseşte acum e un duş şi pot spune că am mai supravieţuit o zi.

"-Ai promis că nu vei lua mai mult."

"-Să nu ai niciodată încredere într-un dependent!"

Nu, nu ai dreptul să mă judeci. Şi tu ai trecut prin asta măcar odată. Toţi suntem dependenţi. Ne consumăm pentru ceva anume. Trebuie doar să ne dăm seama pentru ce ne pierdem...

Îmi lipseşti.