Am doar optişpe ani...

" Vise în mii de părţi, vi le fac cadou, împliniţi-le voi! Visul meu îl trăiesc chiar acum! "

21 iunie. Împlineam optsprezece ani şi, spre surprinderea mea şi a tuturor, nu simţeam nicio diferenţă majoră. Ştiam doar, în sinea mea că de acum ar trebui să mă rup de copilărie şi să încep să mă comport ca un adult. Ştiu că toţi se aşteaptă să fac asta, dar refuz. Refuz să renunţ la toate dramele şi toate greşelile infantile pe care le fac.

Nu mă schimb. Rămân copilul ce-şi vinde sentimentele, amintirile şi zâmbetele la un sărut bucata. Rămân fata ce se îndrăgosteşte de cea mai neînsemnată privire şi care îşi schimbă deciziile mai ceva ca vremea. Rămân visătoarea limitată în timp şi spaţiu, dar nu şi în gândire. Rămân cea care poartă în trup vara, în suflet primăvara şi în gând toamna, cea care urăşte iarna, frigul, moartea. Rămân tot eu. Voi continua să strâng în braţe idei şi vă promit că nu le voi da drumul până nu devin realitate!

" Am şoseaua mea doar c-un singur sens, mă va duce undeva... "

Continui să-mi divulg secretele doar uitându-mă în ochii cuiva. Continui să visez, să sper, să realizez. Şoseaua mea, cu puţin noroc mă va duce oriunde. Pentru că odată ajunsă acolo, voi avea grijă să fac din oriunde- undeva.

Am fost obişnuită să am tot ce îmi doresc, de multe ori fără nici cel mai mic efort. Acum că am crescut, toţi se aşteaptă să fac ceva pe cont propriu. Şi ghiciţi ce? Până nu găsiţi un cântar cu care să-mi demonstraţi c-am depăşit măsura: " Nu-mi strigaţi ce să fac, fiindcă timpu-i un ac, iar noi suntem aţa din el! " Sunt sigură pe ceea ce pot să fac, ştiu ce pot să fac, ştiu ce voi face! Mie nu mi-e teamă de nimic, mi-e teamă de orice altceva.

Ce pot să spun la optişpe ani?

"Nimic în lume nu mă opreşte să urlu tare: Sunt fericităăăă!"