I may hate myself in the morning,
But I'm gonna love you tonight.
Mi-e greu să renunţ la anumite amintiri şi nu doar pentru că este imposibil, oricât ţi-ai dori, ci pentru simplul fapt că nu vreau să uit. Spun de atâtea ori că eu nu sunt "acea fată". Acea fată care îşi pierde vremea visând deasupra pervazului, aşteptând să cadă o stea că poate-poate aşa i se împlinesc dorinţele. Acea fată care pleacă dar nu renunţă la trecut şi priveşte mereu în urmă. Acea fată care se uită insistent la telefon crezând că aşa va suna până la urmă. Nu vreau să fiu acea fată. Inevitabil, sunt. Şi tu eşti, oricât ai încerca să te minţi, să mă minţi.
Şi în fiecare dimineaţă, când îţi începi viaţa mult prea agitată din spatele pereţilor confortabili ai camerei tale, în absolut fiecare dimineaţă, de undeva trebuie să auzi o melodie. Nu e mereu acea melodie care odată a însemnat ceva pentru tine, este o altă melodie în care te regăseşti sau regăseşti un anumit moment. Pot fi versurile, titlul sau pur şi simplu starea ta de spirit care te face să simţi că îţi aparţine. În fiecare dimineaţă renunţi să mai renunţi.
E în fiecare melodie, în fiecare lucru pe care nu-l poţi uita. În absolut orice este acea fată care nu vrea să renunţe, care oricât de slabă ar părea, este îndeajuns de puternică să ţină piept uitării. Este acea fată care păstrează vie ultima fărâmă de umanitate din mine.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu