Ce te face fericită, Anca?

Dumnezeule! Cum te joci tu cu mintea mea... Vrei să pari atât de inocentă, dar până şi pijamalele îţi ascund corpul infidel. Şi cafeaua pe care o savurezi dimineaţa îşi îmbibă aburii în pielea ta. Îţi ascunzi indecenţa după cele mai nevinovate gesturi. Cum ţii în mână ţigara, stând picior peste picior, chiar crezi că te face să pari mai matură. Bei cafeaua amară, deşi nu îţi place. Fumezi, deşi urăşti mirosul cu care te întorci acasă. Ţi-ai ascuns inocenţa după farduri şi parfumuri scumpe, tocuri înalte şi ochelari de soare.

Mă gândesc dacă ai idee ce faci. Dacă te răsuceşti noaptea în aşternutul străin, gândindu-te la cât mă chinui. Oare ai mustrări de conştiinţă vreodată? Oare înghiţi în sec când îţi spun toate astea? De ce le zâmbeşti? De ce îi primeşti sub pielea ta? De ce îi trădezi? Sau pe mine. Pe mine de ce mă trădezi? De ce îmi mutilezi imaginea după bunul plac?

Nici măcar nu eşti pe deplin fericită. Ce te face fericită? Ei cu siguranţă nu. Eu nici atât. Sticla cu alcool e mereu goală, îţi bei fericirea până la ultimul strop. Deci, ce te mulţumeşte? Ce vrei să mai fac? Spune-mi, Anca şi nu mă mai chinui!