Cresc! În lipsa ta...

Am aici, pe partea ta de pat, o bucăţică din tine. Se uită cu ochişorii lui negri cum îmi agit degetele pe tastatură, încercând să înţeleagă ce fac.

Îi lipseşti. Nu înţelege de ce nu te mai vede, de ce nu-l mai ţii în braţe seara, de ce nu eşti printre persoanele care intră pe uşă.

Se împacă cu gândul că îţi vei aduce aminte de el cândva, de noi.

Ne lipseşti.

(Mai ştii? Noi da!)